In Cioroiasi i se spune, dupa toti strabunii, Nelu a lu’ Costica a lu’ Petrache a lu’ Neata al Florii. Dupa o viata dedicata muzicii, succesul ii este conditionat de bani. Cu toate astea, continua ca cânte si mai are o bucurie – vânatoarea.
Lumea muzicii il stie de Nelu Iovanescu. „Cu muzica m-am nascut si nu pot trai fara ea. Pentru mine muzica este un medicament. Oricât de suparat sau abatut as fi, daca iau cavalul, nu mai am nevoie de nimic. Noi, in familie, am fost muzicanti si vânatori. Si tata, si unchii mei au cântat la cimpoi, la fluier, la saxofon, la clarinet, la caval. Pentru mine, cavalul a ramas de suflet, nici un alt instrument nu are timbrul si dulceata lui“.
Doua care de grâu pe un clarinet
Familia lui Nelu Iovanescu a facut tot ce a putut pentru ca fiul sa nu simta lipsurile. „Când eram copil, tata a facut comanda la magazinul Harpa din Craiova de un clarinet. A dat doua care de grâu ca sa-mi cumpere mie instrumentul. Ma duceam prin ’36, ’37 la cel mai bun clarinetist din Craiova, Florica al lui Costache. Incepusem sa cânt bine“, a povestit Iovanescu.
Cariera barbatului a fost incununata de succes când, la primul festival „Maria Tanase“, a câstigat premiul juriului pentru debut. „Nu am facut nici o scoala. Am darul cântatului mostenire de la bunici. Am cântat si in armata, intr-un ansamblu MAI al Securitatii. A trebuit sa ma intorc la familie, iar locul meu in ansamblu a fost luat de Marin Chiser“, a spus Iovanescu. De atunci si pâna la pensie Nelu Iovanescu a fost salariat, dar nu a abandonat muzica. „Am luat mai multe premii la Craiova, la Severin. Am fost si la Bucuresti, la Radio, unde am facut mai multe inregistrari. Am avut noroc, pentru ca ei cereau sa merg cu piese necântate si eu aveam multe“, a mai spus Nelu Iovanescu.
Marea suparare a lui Nelu Iovanescu este pricinuita de faptul ca nu mai poate inregistra. „Am foarte multe piese noi, dar imi lipsesc banii. Imi trebuie sa platesc acompaniamentul, sa platesc la studio, sa fac un CD. Am incercat, dar pensia mea nu-mi permite. Mi s-au cerut 25 de milioane doar pentru acompaniamentul a 16 piese. Sunt foarte putini oamenii care stiu sa cânte din suflet. Eu cred ca o pot face, dar nu pot sa ma lansez“, a mai spus Iovanescu.
Pasiunea pentru cântat, dublata de cea pentru vânatoare
Pe lânga cântat, Nelu Iovanescu mai are o pasiune – vânatoarea. „As vrea ca atunci când mor sa-mi puna arma lânga mine, dar din pacate nu se poate. Toti nepotii mei sunt vânatori, macar atât, daca nu i-am putut face muzicanti“, a mai spus Nelu Iovanescu. Barbatul spune ca a avut arma in casa de copil. „Sunt vânator cu permis din 1953. Am avut mai multe arme si de calibrul 20, si de 16. Cea pe care o am acum este de 12 si este asa cum vreau eu“, a precizat Iovanescu. Barbatul considera ca vânatorile nu mai sunt asa cum erau odata. „Suntem 50 in grupa de vânatoare. Vânat este, dar trebuie sa alergam mult dupa el. Acum, din cauza colesterolului, nu mai pot mânca carne de iepure, dar merg la vânatoare din pasiune“, a incheiat Nelu Iovanescu.
